• Cont nou
  • Autentificare
  • Produse favorite (0)
  • 0 produse
Nu aveţi nici un produs în coșul de cumpărături.
Coș

Pancakes

Pancakes

Pancakes este un dulce, asemănător clătitelor, de origine americană, care se serveşte la micul dejun, dar nu numai. Diferite de clătitele românești mai subțiri, pancakes sunt mai groase, mai pufoase și cu suprafața aurie. Se servesc simple, cu unt, cu fructe, cu miere, cu brânză, cu sirop/dulceaţă/gem de fructe sau umplute.

Ingrediente:

  • 500gr faină
  • 1/2 linguriţă de sare
  • 4 ouă
  • 7 linguri de zahăr
  • 500ml lapte
  • 1 plic praf de copt
  • 4 linguri de unt topit
  • ulei

Mod preparare:

Pas 1: Într-un bol se amestecă laptele şi ouăle întregi împreună cu 400gr de făină, zahărul, sarea şi untul topit şi se mixează bine.
Pas 2: Restul de făină se amestecă cu praful de copt şi se adaugă peste prima compoziţie.
Pas 3: Se mixează bine să nu facă cocoloaşe. (Compoziţia pentru clătitele americane este mai groasă decât la clătitele româneşti.)
Pas 4: Într-o tigaie antiadezivă se încinge puţin ulei (utilizaţi o pensulă sau un spray cu ulei) şi cu o formă sau cu un polonic mic, se toarnă compoziţia pe mijlocul tigăii.
Pas 5: Aveţi grijă ca compoziţia să se întindă uniform şi să nu fie exagerat de groasă pentru a se coace bine pe ambele părţi.

Sfaturi:
Se poate presăra scorțișoară pe clătite când sunt în tigaie, apoi se pot servi imediat cu sirop.
În aluat se pot pune fructe: banane, vișine, afine, căpșuni și se poate renunța la zahăr.
În loc de praf de copt se poate folosi alături de lapte, apă minerală sau bere fără alcool.

 

 Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: