• Cont nou
  • Autentificare
  • Produse favorite (0)
  • 0 produse
Nu aveţi nici un produs în coșul de cumpărături.
Coș

Beneficiile și proprietățile cafelei. Cum prepari cafeaua perfectă

Beneficiile și proprietățile cafelei. Cum prepari cafeaua perfectă

Cafeaua este o băutură atât de iubită, încât doar apa potabilă pare să fie mai răspândită pe cuprinsul planetei. Dacă obișnuiești să adaugi și un pic de pasiune la cafeaua ta, iată ce secrete se ascund în fiecare ceașcă și în ce modalități o poți servi.

Informațiii generale

Intrată de multă vreme în rutina zilnică a celor mai mulți dintre noi, cafeaua este deopotrivă un deliciu și un stimulent. De-a lungul timpului, pofta pentru cafea a deschis noi rute comerciale, a unit culturi care și-au descoperit pasiuni comune și a întețit agitația din centrul marilor orașe. Văzută adesea drept viciu, băutura pe care astăzi o preparăm la ibric, la cafetieră sau la espressor aduce, de fapt, numeroase avantaje creierului și organismului, dacă este consumată fără zahăr, fără lapte sau fără coffee creamer.

Bogată în antioxidanți și în nutrienți, această băutură puternic aromată și energizantă are efecte benefice asupra funcționării sistemului nervos central și a celui cardiac. Dacă te asiguri că nu depășești un consum de cafea de 3-4 cești în fiecare zi, poți avea toată siguranța că îți vei influența în bine starea fizică și mintală. Mai mult, efectele pozitive se vor simți și asupra vieții tale sociale, care nu poate avea decât de câștigat. Până la urmă, multe povești de dragoste sau prietenii îndelungate încep la o cafea.

Istoria cafelei

Varietatea legendelor seculare despre apariția cafelei este aproape la fel de cuprinzătoare ca bogăția de arome în care poate fi ea savurată. Una dintre povești vorbește despre vechii locuitori ai regiunii Kaffa din Etiopia, care ar fi descoperit efectul tonic al boabelor de cafea acum nouă secole. O altă legendă, tot etiopiană, vorbește despre revelația pe care a avut-o ciobanul Kaldi datorită oilor sale.

Kaldi a descoperit că animalele sale prindeau puteri de fiecare dată când mâncau fructele roșii ale unui anumit arbore. Azi, multe cafenele din Etiopia poartă cu mândrie numele ciobanului, pentru a-i cinsti legenda. În Yemen circulă și acum povestea șeicului Omar, care și-ar fi câștigat statutul de sfânt odată ce a descoperit efectul miraculos al lichidului maroniu în care pusese la fiert, din curiozitate, boabele culese dintr-un tufiș misterios

Prima atestare istorică veritabilă și documentată a obiceiului de a consuma cafea datează din secolul al XV-lea, când, în memoriile yemenitului Ahmed al-Ghaffar, este consemnat obiceiul musulmanilor din cultul Sufi de a se menține treji cu ajutorul cafelei, pe perioada ritualurilor. Se crede că saci cu boabe de cafea au ajuns în Yemen, din Africa, prin portul Aden, aduși pe ambarcațiunea lui Muhammad Ibn SA'd.

Până în secolul al XVI-lea, cafeaua Arabica își croise drum spre Persia, Turcia și către nordul Continentului African, iar în 1670, băutura neagră ajunsese și în ceștile indienilor, prin efortul lui Sufi Baba Budan. Sosită în Europa în secolul al XVII-lea, cafeaua a fost primită cu reticență, ca o băutură malefică, dar toată frica s-a risipit odată ce Papa Clement al VIII-lea a sorbit cu poftă prima înghițitură.

Corăbiile britanicilor au fost cele cu ajutorul cărora cafeaua a cucerit, în același secol, ultima frontieră: New Amsterdam, un oraș viu și divers, pe care toți îl recunoaștem azi după denumirea New York. La sfârșitul anilor 1600, Europa număra mai mult de 500 de cafenele, iar în localuri nu se bea doar cafea, ci se discuta aprins politică, se puneau la cale noi ordini sociale și chiar se planificau revoluții.

Cele mai apreciate modalități în care poți prepara cafeaua

Minutele de după ce te trezești din somn nu sunt tocmai cele mai plăcute din zi, dar orice dimineață va fi mai dulce, dacă vei acorda timp ritualului de a-ți prepara cu răbdare o cafea bună. Iată câteva sugestii cu privire la felul în care o poți pregăti:

● Cafea la filtru

Creată în 1870 de americanul Benjamin Thompson, aceasta este una dintre cele mai preferate cafele, servită azi atât acasă, cât și în cafenele și în restaurante. Cafetierele ușurează foarte mult procesul de preparare, pentru o dimineață care să înceapă tihnit, dar care să anunțe o zi cu spor.

Pentru a începe cu dreptul prepararea, toarnă în filtrul de cafea aproximativ 12 grame de cafea pentru fiecare 200 de mililitri de apă. Temperatura ideală pentru această cafea este sub nivelul de fierbere, pentru ca aromele și uleiurile din cafea să nu fie compromise. Acordă-i cafelei timpul de extracție de 3-3,5 minute, apoi toarn-o în ceașcă și bucură-te de fiecare picătură.

● Cafea la ibric

Hemelia vastarix, o ciupercă periculoasă care răpunea arborii de cafea etiopieni în secolul al XIX-lea, i-a făcut tocmai pe horticultorii din Congo să descopere soiul Robusta, mai rezistent la dăunători. Robusta este alegerea celor care apreciază cafeaua preparată la ibric, datorită conținutului mai mare de cofeină, a acidității scăzute și a gustului mai amar, care activează instantaneu simțurile.

Pentru un ibric de 100 de mililitri, vei folosi aproximativ două lingurițe de cafea, cu vârf. Dacă vrei o cafea cu adevărat tare, poți mări cantitatea până la patru lingurițe. Dizolvă zahărul în apa pusă pe foc, înainte de a pune cafeaua, iar după ce o adaugi, amestecă lent și micșorează flacăra. Atunci când spuma cafelei devine bogată, iar în centrul ibricului apare o zonă circulară colorată mai intens, știi că poți opri focul și poți turna cafeaua în cești.

● Espresso

Începutul secolului XX a adus tipul de cafea cu cea mai europeană identitate: espresso. Creată în Italia, această cafea se prepară în nu mai mult de 30 de secunde, cu ajutor unui jet de apă fierbinte, sub presiune ridicată. Pentru rezultate optime, se recomandă cumpărarea cafelei boabe și folosirea unei râșnițe, pentru o aromă cât mai proaspătă cu putință.

Uleiurile naturale din cafea își dezlănțuie gustul bogat și puternic cu ajutorul espressorului, dar, în realitate, această băutură nu este mai tare decât dacă ai prepara-o altfel, folosind aceeași cantitate. Poți savura un espresso ca atare sau poți adăuga doar puțin zahăr, dar îl poți folosi și ca bază pentru alte preparate, precum capuccino, mocha sau latte.

Proprietăți și valori nutriționale

Cafeaua este una dintre cele mai sigure surse de antioxidanți, un aliat de nădejde al țesuturilor în lupta cu efectele agresive ale poluării, prafului și radicalilor liberi asupra acestora. Prin conținutul ei bogat în compuși activi, cunoscuți sub numele de polifenoli, cafeaua surclasează la acest capitol ceaiul negru și ceaiul verde, atingând o concentrație de 210 miligrame de polifenoli per 100 de mililitri.

Spre deosebire de alte băuturi cu pretenții în acest sens, cafeaua nu aduce o doză abundentă de calorii în regimul tău zilnic. O cană de 150 de mililitri nu conține mai mult de 80 de calorii, dar aceasta se aplică doar în cazul cafelei neîndulcite și căreia nu i s-a adăugat lapte sau frișcă. Principalele ingrediente ale cafelei sunt cofeina, tanina, xantina, gaiacolul, acidul citric, acidul clorogenic și acetaldehina.

Precauții

După ce ai aflat despre atâtea avantaje ale consumului de cafea, ai putea simți tentația de a consuma băutura ta preferată în cantități și mai mari. Înainte de asta, ar fi bine să știi totul despre riscurile pe care le-ar putea implica un exces pornit din cele mai bune intenții. O concentrație prea mare de cofeină poate provoca deshidratare și creșterea stării de anxietate.

Femeile care își propun să rămână însărcinate și-ar putea vedea șansele puse în pericol în cazul în care exagerează cu consumul de cafea, iar tulburarea ritmului circadian al somnului este un alt pericol care îi pândește pe cei care se lasă tentați prea ușor. Pacienții cu simptome de anxietate sau depresie trebuie supravegheați și la capitolul consumului de cafea, un factor agravant în afecțiunile lor.

Beneficii

Deși există câteva motive pentru a nu recomanda consumul de cafea, mult mai numeroase sunt motivele pentru care această băutură poate să facă parte fără probleme din dieta ta. Cu excepția celor care suferă de afecțiuni cardiace sau a femeilor însărcinate, toată lumea se poate bucura nu doar de savoarea unică a cafelei, ci și de beneficiile pe care le aduce consumul ei.

Prin acțiunea ei imediată, cafeaua îți dă energie și chiar îți amplifică receptivitatea. Memoria, vigilența, concentrarea și rezistența fizică cresc odată ce cafeina pătrunde în sânge și ajunge la creier, iar faptul că această substanță crește ritmul metabolismului arată că este și un bun ajutor în curele de slăbire. Cafeaua este bogată în vitaminele B2, B3 și B5, precum și în magneziu și potasiu.

Printre efectele benefice ale cafelei asupra sănătății, un studiu Harvard mai enumeră:

  • reduce riscul de apariție a diabetului de tip 2;
  • scade riscul de apariție a bolilor Parkinson și Alzheimer;
  • diminuează riscul de cancer de col uterin și de ficat;
  • ameliorează simptomele gutei

Același studiu arată că un consum moderat de cafea te ține mai departe de probabilitatea unui atac de cord sau de insuficiența cardiacă. Atacurile vasculare cerebrale sau hemoragiile cerebrale sunt și ele descurajate de consumul de cafea.

Alte întrebuințări

De beneficiile cafelei te vei bucura chiar și după ce ai golit ceașca, iar acest lucru se datorează multiplelor utilizări ale zațului. Poți plasa strategic câteva grămăjoare, în debara sau în grădină, pentru a alunga insectele. Tot în grădină vei descoperi un alt beneficiu al zațului de cafea, ale cărui proprietăți de fertilizare vor da un gust mai bun roșiilor, morcovilor sau chiar pepenilor.

Așadar, cafeaua este și istorie, și supliment alimentar, și prilej de socializare. Mai presus de toate însă, cafeaua este o experiență senzorială pe care ți-o datorezi, pentru a putea spune că tu chiar guști viața din plin.

Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: